„Era eroică pe scenă, dramatico-spintă, perfecționistă, rezistentă, cu izbucniri pătimașe, de leoaică, în ariile ce i-au consfințit cariera. Și foarte expresivă în compunerea grimei, în fizionomia compozită a eroinelor sale lirice: delicată și elegantă, aristocratică de factură vieneză în Contesa Almaviva din Nunta lui Figaro de Mozart, ori cu evocări slave în Tatiana lui Oneghin de Ceaikovski, îndrăgostita boemă în Mimi din opera lui Puccini, răscolitoare și apoteotică în Tosca, ori complet niponă în Madama Butterfly. Cu ochii ei de felină, puțin oblici, ca o japoneză, era întruchiparea perfectă pentru Cio-Cio-San, moștenire de la vreun strămoș mongol rămas pe plaiuri mioritice. Privirea Doamnei Adriana Severin avea tot atâtea irizații și inflexiuni ca și valurile în care își scălda vocea cu care-și zugrăvea personajele. Fiecare era documentat minuțios, cercetat cu sudoare și cu sângele cu care fiecare artist ce-și slujește arta cu sacralitate este capabil să o facă.

Și am apreciat faptul că a dat glas acelor femei ale neamului, având în suflet sceptrul interpretativ al lucrărilor compozitorilor români, promovând operele istorice, frescă vie a veacurilor, iar chipul ei – în fotografiile păstrate de la premiere – ne dezvăluie înțelepciunea, plină de demnitate, a soțiilor voievozilor români. Doamna Severin nu a trebuit să plece în străinătate ca să confirme. Străinii care au venit aici au fost impresionați de autentica ei valoare și au validat un produs al școlii românești de canto. La lași, legenda continuă prin elevele și discipolele ei, atât pe scenă, cât și la catedră. Excelsior!”

Conf. univ. dr. Cătălina CHELARU